Naart – Art from a naive heart

Meniu

Sarpele casei

Tablou inspirat de melodia Phoenicsilor, „Stima casei”, din albumul „Cantofabule”. Versuri de Serban Foarta si Andrei Ujica

Sfânt şarpe dat în dar
alb, zidului meu statornic,
lui inimă eşti şi ornic.
Sfânt şarpe alb de var
rob zidului meu şi vornic,
fii, rogu-te, bun şi volnic.

Desprinde-te azi din var
cu pielea ta cea albă,
cu solzi de-argint curat,
ca şi o scumpă salbă,
din bani de-argint curat!

Arată-te iar şi iar,
să te vedem pe pietre,
şi prin iarbă pân-la brâu,
cum şerpui printre pietre,
şi prin iarbă ca un râu!

Şarpele casei drag,
fără de venin,
iată-ni-l azi în prag,
falnic şi senin.
Laptele dintr-un ol
alb, de smalţ, adus,
l-a sorbit domol,
cam pe la apus.

Şarpele casei vechi,
fără de venin,
în prelung priveghi,
falnic şi senin.
Laptele de la oi,
în blid alb adus,
l-a sorbit cu noi,
cam pe la apus.

Sarpele Casei„, 40x40cm, acrilic pe panza.

Categorii:  Pictură naivă, Tablouri

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.